După ani de suferință și atâta așteptare
O bătrână hotărăște să se ducă-n lumea mare!
Sărbătorile-s aproape… vrea pe toți să îi adune
Să-i așeze iar la masă… să îi strângă de prin lume.

Ia ciumbar de sărbătoare peste tâmplele-i albite
Și veștmântul nou din ladă pentru locurile sfinte,
Cu opincile-n picioare, se porni maica bătrână
Cu bocceaua la spinare și bastonul într-o mână.

Și tot merge pe-o cărare, ce nu știe unde duce
Caută cu ochii-n zare încotro să o apuce.
Tremură, că-i frig afară și este slăbită tare
De când i-au plecat copii n-are poftă de mâncare.

Peste fața ei uscată viața a făcut cărări
Ochii ei secați de lacrimi ce au curs de-atâtea ori
Par să spună o poveste dintr-o viață de demult
În care sărmana maică toți copiii și-a crescut.

N-avea mulți… numai vreo șapte, pentru ea erau puțini
Muncea mult s-aibă de toate, să nu ceară la vecini.
Trecea hainele purtate de la mare pân’ la mic
Iar de multe ori sărmana nu băga-n gură nimic.

Mult se bucura măicuța când vedea c-ai ei feciori
Au crescut… și sunt de-acuma educați și muncitori.
Se gândea că bătrânețea când la dânsa va veni
Va găsi-o fericită lângă ai ei iubiți copii.

Dar nu-i planul cum se face și nici prețul ca la piață,
Câte mame nu făcut-au planuri ca și ea în viață!
Bătrânețea a găsit-o singură-n odaia ei,
Copiii muncesc prin lume, la străin, pe doi-trei lei.

E sătulă să aștepte… iar durerea ei e mare
Și cu dorul mare-n suflet a luat lumea la picioare.
Nu mai vrea singură-n casă să mai stea de sărbători
Merge ea cu colindatul la iubiții ei feciori.

Să le cânte la fereastră un colind cu leru-i ler
Poate i-or deschide ușa… și-apoi ce-o vrea Cel din cer!
Vrea s-ajungă la copiii ce odată i-a crescut
Pentru asta biata mamă are mult de străbătut!

Tu român plecat prin lume, azi în prag de sărbătoare
Nu uita că-n lumea asta ai o mamă și un soare
Mergi de îi deschide ușa cu colind… sărută-i mâna
Cere-i în genunchi iertare, fiindcă mama-i numai una!

Ștefania Vasile – Italia
(decembrie 2019)