FEMEIE, ÎNVAȚĂ SĂ FII OPTIMISTĂ! Actualitate Articole Diverse Economic Educational Europa EVENIMENTE Galerie interlopi Life Lifestyle media Medical Neinteresante NEWS NEWS Online Politică Povesti Religie Reteta Romania Sanatate SHOWBIZ Social Spiritualitate SPORT Stiri Tips&tricks TURISM by olt - aprilie 10, 2020aprilie 10, 20200 Să fie optimismul cheia spre o viață sănătoasă, lungă și fericită? Oamenii de știință susțin că, fără îndoială, o atitudine pozitivă în viață ne ajută. Privește partea plină a paharului! După ploaie și furtună, vine și vreme bună. Tot răul e spre bine. Nu-i dracu’ chiar așa de negru! Avem multe proverbe despre optimism și toate transmit același mesaj: să vedem partea pozitivă a lucrurilor. Văzută în roz, viața chiar poate fi mai plină, mai bună. Optimismul și sănătatea E adevărat că durata vieții unui om depinde și de gene, dar studiile au descoperit că doar în proporție de 25%. Acest lucru trădează faptul că longevitatea depinde și de alți factori, precum îngrijirea sănătății și echilibrul emoțional. Experții au constatat că oamenii care adoptă o atitudine pozitivă față de viață (descriși ca fericiți, entuziaști, optimiști, calmi) reușesc mai bine în toate domeniile vieții lor, câștigă mai mulți bani, au prieteni mai numeroși, se descurcă de minune la serviciu, fac față stresului ușor, se bucură de o imunitate optimă, se îmbolnăvesc mai rar decât cei care au tendința să vadă lucrurile doar în negru. E lucru dovedit, cei care își trăiesc viața cu încredere în viitor au un risc cu 30-38% mai mic să sufere de hipertensiune, boli cardiovasculare și respiratorii, diabet și cancer, se refac mai repede după boală și operații și trăiesc cu cel puțin 7-8 ani mai mult decât pesimiștii. Cum se explică acest lucru? Ei bine, corpul și spiritul sunt strâns legate, spun psihologii. Emoțiile influențează în mod direct sistemul nostru biologic. Antrenament pentru optimism Să vezi partea plină a paharului nu înseamnă să trăiești cu capul în nori și nici să te convingi că lumea e perfectă și că totul merge strună. Să fii optimist înseamnă să întâmpini viața cu brațele deschise și să crezi, chiar și când treci prin perioade dificile, că durerea și suferința sunt trecătoare și viitorul îți rezervă lucruri frumoase. Pesimistul, pe de altă parte, e permanent în alertă, întrebându-se ce altă nenorocire se va abate curând asupra lui. El își spune: „Ziua de azi e un coșmar“ sau „la mine întotdeauna lucrurile merg prost“, pe când optimistul vede lucrurile altfel: „Deși situația nu e chiar roz, până la urmă va fi bine“. Dar ce te faci dacă nu ești optimistă din fire? Mai poți corecta ceva? Da, poți învăța să vezi partea pozitivă a lucrurilor. Iată câteva sfaturi. Fii recunoscătoare Nu te gândi la ceea ce nu ai, ci fii recunoscătoare pentru ceea ce ai. Într-un studiu, subiecții cărora li s-a cerut să completeze propoziția: „Mă bucur că nu sunt…“ s-au simțit mai mulțumiți de ei și de viața lor decât cei care au trebuit să completeze „Aș vrea să fiu…“ La finalul zilei, acordă-ți câteva minute în care să scrii sau să te gândești la câteva lucruri pentru care poți fi recunoscătoare. Citeste si: SĂPTĂMÂNA MARE, TRADIȚII CREȘTINE ȘI REȚETE DE POST Zâmbește mai des Descrețește-ți fruntea chiar și când ești supărată, tristă sau nervoasă. Să zâmbești e cel mai simplu gest pe care îl poți face ca să schimbi starea ta de spirit și a celor din jur. Chiar și un zâmbet forțat poate păcăli creierul să elibereze hormonii ce-ți redau buna dispoziție. Când te simți bine, greutățile vieții par ușor de trecut. Îmbrățișează viața cu bune și rele Acceptă adevărul: piedicile, problemele, eșecurile sunt parte a vieții. Nimeni nu scapă de ele. Când te afli într-o situație stresantă, spune-ți că acele momente vor trece. Nu pot exista văi fără să existe culmi. Așteaptă următoarea culme. Nu dramatiza Reține că nu problema în sine îți creează o stare proastă, ci modul în care reacționezi la acea problemă. Să zicem că tocmai azi, când voiai să mergi la picnic, plouă cu găleata. Ai de ales: să stai îmbufnată și să te plângi de vreme ori să citești, să asculți muzică ori să joci jocuri grozave cu familia. După cum vezi, nu ploaia e problema, ci modul în care alegi să reacționezi față de ea. Poate că stropii ți-au stricat planurile inițiale, dar ai ocazia să faci alte lucruri interesante în locul picnicului. Fii indulgentă cu tine însăți După un eșec ne învinovățim, ne simțim rușinați, ne pierdem încrederea în noi. Învață să întorci pagina. Acceptă-te așa cum ești și fii indulgentă cu tine. Ai puncte slabe, dar ai și calități. Concentrează-te asupra acestora ca să-ți recapeți încrederea în sine. Speră la mai bine Imaginează-ți un rezultat pozitiv. Indiferent cu ce problemă te confrunți (sănătate, bani, familie), gândește-te mereu că totul se va rezolva cu bine: în acest fel, acțiunile tale vor urma gândurile. Ai grijă cu cine te însoțești Evită să intri frecvent în contact cu persoane prea pesimiste. Acestea, chiar și când povestesc lucruri banale, folosesc des cuvinte extreme precum dezastru, oribil, îngrozitor. Încearcă să-ți îndulcești cuvintele când povestești ce ți s-a întâmplat și nu uita: ce a fost în trecut nu se va repeta neapărat în viitor, iar mâine e o nouă zi. Inspirație Nu căuta răspunsuri imposibile. Mai bine schimbă întrebările. Confucius Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte. Schopenhauer Dintre toate zilele, pierdută e aceea în care nu ai râs. Nicolas Chamfort, scriitor francez Nu căra niciodată mai mult de o singură grijă cu tine. Unii oamenii poartă cu ei trei feluri de griji sau de necazuri – toate cele pe care le-au avut, toate cele pe care le au acum și toate pe care le așteaptă să vină peste ei. Edward Everett, politician american Nu nu cred în pesimism. Dacă nu se întâmplă ceva așa cum îți dorești, continuă să mergi înainte. Căci, dacă tu crezi că va ploua, va ploua. Clint Eastwood Sursa: femeia.ro.