You are here
Home > Actualitate > Jeff Bezos începe o viață nouă! Decizie de ultimă oră luată de fondatorul Amazon
loading...

Jeff Bezos începe o viață nouă! Decizie de ultimă oră luată de fondatorul Amazon

Jeff Bezos a luat o decizie fără precedent. Cel mai bogat om din lume a decis să renunțe astăzi la funcția de CEO al puternicei companii Amazon pe care a fondat-o în urmă cu mai bine de un sfert de secol.

Amazon a devenit în ultimii ani cea mai mare și mai valoroasă afacere din lume, iar după succesul dobândit, Jeff Bezos și-a concentrat atenția spre alte domenii. Mai exact, miliardarul va renunța la funcția de CEO al Amazon.

De menționat este faptul că, acesta va rămâne președinte executiv și cel mai mare acționar al companiei, însă interesul său va fi îndreptat în alte părți.

Amintim faptul că retragerea lui Jeff Bezos la 5 iulie nu este întâmplătoare, în contextul în care, luni se împlinesc 27 de ani de la înregistrarea magazinului online de cărți Amazon, iar între timp Amazon com. Inc a devenit cel mai mare retailer online din lume.

Funcția lui Jeff Bezos va fi preluată de fostul șef al Amazon Cloud Web Computing (AWC), Andy Jassy. Acesta urmează să primească acțiuni suplimentare la Amazon de peste 200 milioane de dolari, care vor fi plătite într-un termen de 10 ani.

În ceea ce privește remuneraţia de bază a lui Jassy, aceasta va fi de 175.000 de dolari, însă la ea se mai adaugă cele 45,3 milioane de dolari în acţiuni acordate anterior, pe care le-a dobândit în 2021, şi 41,5 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a obţinut în 2020.

De menționat este faptul că sumele sunt mai reduse decât cele primite de directorii generali rivali din industria tehnologiei, în contextul în care capitalizarea bursieră a Amazon se ridică în prezent la 1.770 miliarde de dolari.

Jeff Bezos se pensionează?
Fondatorul Amazon susține că nu se pensionează, ci doar se va axa pe noi inițiative.

„Niciodată nu am avut mai multă energie și asta nu este o pensionare”, i-a asigurat Jeff Bezos pe „tovarășii amazonieni”, cum își numește el angajații, scrie Reuters.

Mai exact, prioritară va fi compania sa de nave spaţiale – Blue Origin. Pe de altă parte, miliardarul mai deține din 2013 și publicația The Washington Post, pe care a conectat-o cu era digitală, și e interesat și de industria filmului, în contextul în care Amazon a cumpărat de curând studiourile MCM.

Trebuie menționat faptul că Jeff Bezos este un fan science-fiction și plănuiește o ieșire în spațiu împreună cu fratele său, Mark, chiar în această lună, pe 20, la bordul capsulei New Shepard.

„Voi merge în cea mai mare aventură, cu cel mai bun prieten”, a spus el.

În același timp, Jeff Bezos vrea, totodată, să-și intensifice acțiunile filantropice. De menționat este faptul că, el este singurul dintre cei mai bogați cinci oameni din lume care nu a semnat Giving Pledge, o inițiativă filantropică creată de Bill Gates și investitorul Warren Buffett pentru a-i încuraja pe cei mai bogați oameni din lume să se angajeze să doneze cel puțin jumătate din averea lor în scopuri caritabile, reamintește The Guardian.

Totuși, în 2018, Bezos a donat 2 miliarde de dolari, adică puțin peste 1% din acel moment către Bezos Day One Fund pentru a contribui la soluționarea problemei persoanelor fără adăpost și la îmbunătățirea educației pentru copiii din familiile cu venituri mici.

El a creat Bezos Earth Fund, o inițiativă de 10 miliarde de dolari pentru a sprijini oamenii de știință, activiștii și organizațiile caritabile care lucrează pentru a aborda criza climatică.

„Schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare la adresa planetei noastre”, a spus el. „Putem salva Pământul. Va fi nevoie de o acțiune colectivă din partea marilor companii, a companiilor mici, a statelor, a organizațiilor globale și a indivizilor. Pământul este singurul lucru pe care îl avem cu toții în comun – haideți să îl protejăm, împreună”, a îndemnat el.

Se mai speculează că în curând, miliardarul va avea și un iaht de mărimea unui teren de fotbal, cu heliport uriaș în contextul în care partenera sa actuală, Lauren Sanchez, este pilot de elicopter.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Top