SOKANT: George Bush spune că actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, este „un fanfaron” Actualitate Articole Diaspora Diverse Educational EVENIMENTE EXTERN International Life Neinteresante NEWS NEWS Politică SHOWBIZ SUA by admin - noiembrie 4, 20170 George H. W. Bush îl numește ‘fanfaron’ pe Trump și confirmă că a votat cu Hillary Clinton vezi ce a mai declarat fostul presedinte American George H. W. Bush, președinte al SUA în perioada 1989-1993, și-a exprimat convingerea că actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, este „un fanfaron” care se lasă condus de propriul ego și a confirmat că la scrutinul prezidențial din 2016 a votat pentru candidata democrată Hillary Clinton, nu pentru candidatul propriului partid, informează EFE. Citeste si: Un român găsit beat și bătut în curtea unor londonezi spune că nu-și amintește cum a ajuns în Anglia Fiul lui Bush Sr., George W. Bush, și el președinte al SUA între anii 2001-2009, era de părere în timpul campaniei electorale că Trump nu avea habar despre „ce înseamnă să fii președinte”, potrivit unei noi cărți, care va vedea lumina tiparului la 14 noiembrie și din care postul de televiziune CNN și ziarul The New York Times au prezentat câteva detalii. Comentariile au fost făcute de cei doi foști președinți în timpul campaniei electorale, într-un moment în care majoritatea sondajelor o dădeau învingătoare pe Hillary Clinton. În carte, intitulată „The Last Republicans” (Ultimii republicani — n.r.) și scrisă de istoricul Mark Updegrove, Bush Sr. afirmă că a votat pentru Hillary Clinton, confirmând un zvon care a circulat cu câteva săptămâni înaintea scrutinului. În ceea ce-l privește, Bush Jr. a votat în alb, lucru anunțat de biroul său de presă chiar în ziua alegerilor. Cei doi foști președinți au discutat anul trecut cu Updegrove, spunându-i ceea ce credeau despre Trump: în mai 2016, Bush tatăl a spus cu subiect și predicat că nu îi plăcea candidatul pe care partidul său îl alesese pentru a se instala la Casa Albă. „Nu știu multe despre el, dar știu că este un fanfaron. Și nu mă încântă prea mult ideea de a deveni liderul nostru”, a declarat Bush Sr., în vârstă de 93 de ani, care a adăugat ulterior că motivul pentru care Trump părea că vrea să devină președinte era „un oarecare ego” și că, pentru a uni țara, este nevoie de o doză de „smerenie”. Citeste si: Alt Infractor român, prins de polițiști în timp ce încerca să părăsească Marea Britanie George H. W. Bush îl numește ‘fanfaron’ pe Trump și confirmă că a votat cu Hillary Clinton (carte) Și Bush Jr. a privit cu stupoare ascensiunea lui Trump, iar când acesta a declarat că era propriul său consilier, George W. Bush și-a spus că aspirantul republican la funcția de șef al statului „nu știe ce înseamnă să fii președinte”. În timpul campaniei electorale de anul trecut, George W. Bush, în vârstă de 71 de ani, i-a mărturisit lui Updegrove că se teme că va fi „ultimul președinte republican” al SUA, formulă care l-a inspirat pe autor în alegerea titlului cărții. „În acel moment, cred că (Bush Jr.) era îngrijorat că Hillary Clinton ar putea câștiga”, a explicat Updegrove pentru The New York Times. „Însă, dacă analizăm valorile lui (ale lui Bush Jr. — n.r.) și pe cele pe care le împărtășeau tatăl său (Bush Sr. — n.r.) și Ronald Reagan (președinte între anii 1981-1989 — n.r.), ele diferă mult de valorile de astăzi ale Partidului Republican, îndeosebi în ceea ce privește ideile pe care le-a promovat Donald Trump în timpul campaniei sale electorale, care sunt în esență protecționismul și o oarecare xenofobie”, a adăugat el. Cei doi Bush, tată și fiu, discută în carte și despre relația dintre ei, despre consilierii pe care i-au avut de-a lungul mandatelor lor și despre preocuparea lui Bush Sr. față de orientarea spre dreapta a doi dintre consilierii fiului său, fostul vicepreședinte Dick Cheney și fostul ministru al apărării Donald Rumsfeld. În carte, Bush Jr. respinge ideea că Cheney și Rumsfeld l-au manipulat și insistă că cei doi nu au luat „nicio afurisită de decizie” care îi revenea de drept președintelui. Citește și::MApN a primit scrisoare de acceptare din partea SUA privind primul sistem PATRIOT, estimat la 764,78 milioane USD fără TVA Acum se mai citește și: A pus o linguriță de piper în mașina de spălat. Când vei afla de ce, vei face și tu la fel Dragi prieteni. Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici. VĂ MULȚUMIM CU DRAG, ECHIPA olt.ro